Un clujean a fost trimis în judecată, după ce a pretins că este arhitect, timp de 11 ani / Bărbatul a vizat peste 60 de proiecte în acest timp
Un bărbat din Cluj a fost trimis în judecată după ce s-ar fi prefăcut că este arhitect, cu diplome false, timp de 11 ani. Acesta avizase peste 60 de proiecte tehnice. Individul se află acum în arest la domiciliu, potrivit Observatornews.ro.
Cum acționa „arhitectul”
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunţat, vineri, faptul că un bărbat se află în stare de arest la domiciliu, după comiterea mai multor infracţiuni, în formă continuată, printre care exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, relatează News.ro.
„În perioada octombrie 2011 – septembrie 2022, folosindu-se de o diplomă de arhitect falsă, pretins a fi emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, s-a angajat pe funcţia de arhitect la trei societăţi comerciale (la una dintre societăţi inculpatul având calitatea de asociat şi administrator), inducând în eroare reprezentanții celorlalte două societăţi comerciale în acest sens, a exercitat fără drept profesia de arhitect prin utilizarea titulaturii «arhitect cu drept de semnătură», aplicată pe un număr de 58 de proiecte tehnice (memorii tehnice şi proiecte de arhitectură) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborate asumate şi semnate de către inculpat”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Ce spun procurorii
Procurorii au menţionat că pe acele proiecte, bărbatul a aplicat şi o parafă profesională contrafăcută şi apoi le-a încredinţat beneficiarilor în vederea obţinerii autorizaţiilor de construire / desfiinţare de la unităţile administrativ teritoriale, şi în baza cărora au fost emise autorizaţiile de construire/desfiinţare de către autorităţile abilitate.
Anchetatorii au precizat că până în prezent prejudiciul este de 125.725 lei reprezentând plata salariului achitat în mod necuvenit, 67.000 de euro şi 86.149 lei reprezentând costul proiectelor tehnice întocmite în mod nelegal.