Un cioban din Cluj a vrut să profite de ambulanță. Bărbatul a pus pe drumuri paramedicii SMURD (video)

Un cioban din Cluj a vrut să profite de ambulanță. Bărbatul a pus pe drumuri paramedicii SMURD (video)
Foto: Facebook/ISU Cluj.

Un cioban de la o stână din județul Cluj a vrut să economisească și să ajungă în oraș cu ajutorul ambulanței. Bărbatul a sunat la serviciul de urgență 112,  evocând un motiv fals.

Bărbatul a decis să economisească și să profite de SMURD

Reprezentanții ISU Cluj au descris întâmplarea ciudată pe rețelele de socializare. Potrivit acestora, joi, 28 aprilie, o ambulanță SMURD a fost solicitată să intervină la un caz medical în Valea Fânațelor. Cel care a sunat la 112 a anunțat că un bărbat de 60 de ani se află în stare gravă.

„Paramedicii s-au mobilizat și au încercat să ajungă la victimă cât mai repede cu putință. Fiind nevoiți să străbată un drum accidentat, plin de noroi, au solicitat sprijinul celor de la CERT Rescue.

Ambulanța n-a mai putut înainta. Astfel, salvatorii și voluntarii au încărcat aparatura medicală în două mașini de teren și l-au găsit, după un efort considerabil, pe bărbatul care a cerut ajutor.

Probabil că știți povestea ‘Băiatul care a strigat lupul’. Ei bine, ne-am simțit ca sătenii din poveste când am aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă.

Din contră, s-a gândit că ar putea să folosească ambulanța ca un mijloc de transport gratuit spre Cluj-Napoca. Și vă spuneam adineauri că pentru un echipaj de urgență, fiecare secundă contează”, au scris reprezentanții ISU Cluj, pe Facebook.

Misiunea a durat patru ore

Misiunea respectivă a durat în jur de patru ore. Întorși la unitate, paramedicii au curățat ambulanța, pentru că aceasta nu putea fi trimisă la alte cazuri. Apoi și-au continuat activitatea cu empatie, devotament și rigurozitate.

„Același echipaj a intervenit, în urmă cu exact o lună, la un eveniment rutier petrecut pe strada Păstorului din Cluj-Napoca. Din primele informații, nu părea un eveniment grav. Totuși, noi tratăm fiecare misiune cu maximă seriozitate.

Imediat ce au sosit la fața locului, colegii și-au dat seama că șoferul implicat în accident este blocat în mașină și inconștient. Fiind salvatori cu experiență, l-au extras de urgență pe bărbat și l-au transportat la spital. Acesta a supraviețuit, iar medicii l-au externat de curând.

Și în a doua situație prezentată, fiecare secundă a contat. Ce s-ar fi întâmplat dacă apărea un caz medical critic în timp ce ambulanța noastră rămânea blocată în mocirlă? Așadar, vă rugăm să sunați la 112 doar în cazul unei urgențe reale!”, informează ISU Cluj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)