Un bărbat a fost salvat de jandarmii aflați în serviciu de pază, după ce și-a dat foc joi, 5 octombrie, pe scările Palatului de Justiție din Baia Mare. Autoritățile au reușit să stingă flăcările, iar persoana a scăpat fără nicio arsură, relatează Ziar Maramureș.
Cu câteva momente înainte de incident, bărbatul le-a cerut jandarmilor permisiunea să meargă la arhiva instituției.
Bărbatul și-a dat foc pe scările Palatului de Justiție din Baia Mare, după ce jandarmii i-au comunicat să vină într-o altă zi, pentru că se terminase programul.
„Jandarmii au reușit să stingă în scurt timp focul, cu propriile mâini, hainele bărbatului cuprinse de foc. Întrucât persoana era incoerentă în vorbire și emana un puternic miros de alcool, jandarmii au solicitat sprijin medical prin serviciul de urgență 112”, a transmis Jandarmeria Maramureș, conform sursei citate.
După ce echipajul medical a evaluat starea de sănătate a bărbatului la fața locului, el a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Din fericire, în urma incidentului bărbatul nu s-a ales cu arsuri, potrivit Jandarmeriei Maramureș.