Un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a sărutat cu forța nepoata de 12 ani / Modalitatea prin care a încercat să o ademenească

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a sărutat cu forța nepoata de 12 ani / Modalitatea prin care a încercat să o ademenească
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Un bărbat în vârstă de 77 de ani din Prahova a fost reținut 24 de ore de autorități, după ce și-a agresat sexual propria nepoată. Bunicul fetei ar fi ademenit-o cu 4 lei, a sărutat-o cu forța și a vrut să o bage în mașină.

Fetița de 12 ani, speriată, a început să țipe. Un echipaj al Poliției Locale a surprins toată scena, potrivit Ziarul Incomod.

Bărbatul și-a ademenit nepoata cu 4 lei. A obligat-o să se sărute cu el

Totul s-a întâmplat miercuri, 12 iulie, în jurul orei 17:30, în centrul municipiului Ploiești. Bunicul fetei a ademenit-o cu 4 lei.

Bărbatul ar fi pus mâna pe copilă, a sărutat-o cu forța și a vrut să o urce în mașina lui. Împotrivindu-se voinței bunicului său, fetița a început să țipe și a reușit să fugă.

Întregul episod a fost surprins de un echipaj al Poliției Local. Autoritățile i-au pus cătușele bărbatului și l-au dus la secția de poliție.

„La data de 12 iulie 2023, în jurul orei 17:30, polițiștii Secției nr. 1 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Toma Caragiu din municipiul Ploiești un bărbat în vârstă sărută o minoră. În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana banuită de comiterea faptei fiind vorba de un bărbat în vârstă de 77 de ani din comuna Bucov, ulterior fiind condus la sediul unității de poliție pentru audiere. Totodată, în urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate a fost identificată și depistată persoana agresată, fiind vorba de o minoră în vârstă de 12 ani, din municipiul Ploiești”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

În urma celor întâmplate, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru agresiune sexuală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`