Un bărbat din Voluntari s-a aruncat de la etaj. Ieșea fum din apartament, iar pompierii au intervenit
Un bărbat a sunat la poliție, marți, când a observat că unul dintre vecini s-a aruncat de la etaj și din apartamentul lui ieșea fum. Incidentul s-a produs în Voluntari.
Echipaje medicale, de polițiști și pompieri, la fața locului
Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru evacuarea apartamentului. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu au reușit să aducă la viața victima și au declarat decesul, conform știrileprotv.
Pompierii aflați la locul incidentului acționează conform atribuțiilor lor, iar polițiștii efectuează verificări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.