Un bărbat din Vasluii-a luat prin surprindere pe toți cunoscuții lui cu gestul extrem pe care l-a făcut mânat de furie, după ce partenera s-a de viață a decis să pună capăt relației pe care o aveau de ani de zile. Mai exact, bărbatulși-ar fi dat foc la ambele case în aceeași zi, deși are patru copii și ar trebui să le asigure un acoperiș deasupra capului. Gestul disperat al bărbatului a dus la internarea lui la psihiatrie.
Potrivit primelor informații, se pare că individul ar avea probleme cu alcoolul și este cunoscut ca fiind un om agresiv.
Vasluianul a băgat spaima în oamenii din localitate după ce a dat foc celor două case pe care le avea. Bărbatul a văzut negru în fața ochilor după ce l-a părăsit soția și nu s-a mai putut controla.
La fața locului s-au deplasat pompierii careau intervenit de două ori la aceeaşi adresă, într-un interval de doar câteva ore.
După ce l-a părăsit nevasta, un bărbat rămas cu patru copii, a luat deciazia de a-și incendia propriile case.
Vlasuianul în vârstă de 54 de ani ar fi un bărbat agresiv, care consumă în mod regulat alcool și probabil din această cauză soția l-a părăsit în luna august.Acesta a rămas să își crească cei patru copii alături de mama lui, în vârstă de 91 de ani.
„I-aplecat nevasta, poate de supărare. A rămas singur, cu patru copii acasă”, a afirmat o femeie din localitate.
Pentru moment nu se știe dacă supărarea sau un acces de furie pe fondul consumului de alcool l-a determinat pe bărbat ca în dimineața zilei de miercuri să își trimită fiica în vârstă de 14 ani la fântână în timp ce elar fi dat foc casei de vară.
În urma gestului necugetat al bărbatului din Vaslui, pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor, dar locuinţa familiei a fost distrusă în totalitate.
La doar câteva ore după plecarea pompierilor, bărbatul a incendiat şi a doua casă pe care o avea.
„După câteva ore, pompierii huşeni au revenit la aceeaşi adresă, pentru că o a doua locuinţă din curte fusese incendiată”, a explicatMarius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
Ulterior, vasluianul a fost imobilizat de organele de polițieși apoi internat pe secția de psihiatrie. Cei patru copii ai acestuia au ajuns în grija statului, în timp ce în urma incidentelor a fostdeschis dosar penal pentru a se stabili în ce împrejurări s-a petrecut totul.