Un bărbat din Vâlcea a înşelat un spaniol cu 30.000 de euro. A fost arestat de poliţiştii români după 3 ani
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a anunțat miercuri că un bărbat de 40 de ani a fost arestat de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale după ce în urmă cu trei ani ar fi primit de la un cetăţean spaniol suma de aproximativ 30.000 de euro pentru o maşină pe care a pus-o la vânzare, însă pe care ulterior nu a mai livrat-o, conform Agerpres.
Se pară că românul era căutat de autorităţile din Spania, care au emis pe numele lui mandat de arestare european pentru înşelăciune, conform sursei citate.
Un bărbat din Vâlcea a înşelat un spaniol cu 30.000 de euro
Autoritățile din Vâlcea au constatat că la data de 23.04.2019, persoana vătămată l-a contactat pe român pentru a cumpăra un autovehicul, transferându-i acestuia suma de 29.400 euro, fără a primi însă mașina.
„La data de 21 iunie a.c., poliţiştii au pus în executare un mandat de arestare european, emis de autorităţile spaniole, faţă de un bărbat, în vârstă de 40 de ani. Acesta era căutat, în vederea arestării, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, la data de 23.04.2019, persoana vătămată l-a contactat pentru a cumpăra un autovehicul, transferându-i acestuia suma de 29.400 euro, fără a primi însă bunul în cauză”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, citați de Agerpres.
În prezent, bărbatul se află la Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă Vâlcea și urmează ca la sfârșitul procedurii de extrădare să fie predat autorităţilor judiciare din Spania.