Un bărbat din Suceava a vrut să își salveze capra din fântână, dar a cazut și el. Omul s-a legat de un picior cu o sfoară pe care nu a mai asigurat-o (FOTO)
Un bărbat din județul Suceava a trecut prin momente grele. Omul nu a dorit decât să își salveze capra din fântână, însă o greșeală l-a aruncat și pe el în puțul dezafectat. El s-a legat de un picior cu o frânghie, pe care însă nu a mai asigurat-o de nimic, reușind astfel ca în loc să coboare după animal, să cadă și el, de la o înlâțime de 12 metri în fântână.
Pompierii militari din Fălticeni au fost solicitați în cursul zilei de 29 august în localitatea Drăgușeni. Aceștia au fost alertați de apelul la 112 al unui localnic, ce anunța că un bărbat a căzut într-o fântână dezafectată.
Pompierii au intervenit la fața locului
La fața locului, pompierii au aflat că bărbatul mersese să își salveze capra. Animalul căzuse la rândul său în fântână în cursul zilei de vineri. Bărbatul a încercat să își scoată animalul din fântâna dezafectată, dar a uitat să asigure celălalt capăt al funiei pe care și-a legat-o de picior. Astfel a căzut de la înâlțime de 12 metri. Evenimentul s-ar fi petrecut în câmp, iar șansa bărbatului a fost reprezentată de alți cetățeni aflați în zonă, care au văzut evenimentul și au alertat autoritățile.
„Pompierii militari fălticeneni au fost solicitaţi sâmbătă, în jurul orei 13:20, să intervină pentru salvarea unei persoane, care a căzut într-o fântână dezafectată, fără apă, situată pe un teren viran de pe raza comunei Drăguşeni.
Victima, un bărbat de 41 de ani, a venit la fântână, unde, cu o zi înainte, îi căzuse o capră, cu gândul să-şi salveze animalul. S-a legat cu o funie de un picior şi a vrut să coboare. Din nefericire, a uitat să lege celălalt capăt al funiei, pentru a fi asigurat, şi a căzut în gol, de la o înălţime de aproximativ 12 metri.
Şansa bărbatului, dat fiind locul izolat, în câmp, a fost faptul că alţi cetăţeni au observat întâmplarea şi au solicitat imediat ajutor la 112.
Pompierii militari, sosiţi la faţa locului, şi-au luat toate măsurile de siguranţă, iar un salvator, cu ajutorul accesoriilor specifice, a coborât în fântână, i-a asigurat și i-a pregătit pe cei doi pentru extragere. Ulterior, atât omul, cât şi animalul, au fost aduși la suprafață, sănătoşi, fără probleme deosebite, care să necesite transportul la spital, respectiv la o clinică veterinară”, se relatează pe pagina de Facebook a ISU Suceava.