Un bărbat din Slatina s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc. El a fost transportat în stare gravă la spital
Un bărbat în vârstă de 41 de ani s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Slatina, marți după-amiază, 25 iunie. El a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, scrie Agerpres.
Bărbatul a fost transportat la spital, după ce s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc
Bărbatul ar avea afecţiuni psihice şi locuia împreună cu tatăl lui.
Incidentul a fost sesizat printr-un apel la numărul de urgență 112, în jurul orei 17:20, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Slatina, s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc de pe strada Eugen Ionescu. El a avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Eugen Ionescu, din aceeaşi localitate. În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, polițiștii vor efectua cercetări.