Un bărbat din Satu Mare a aflat că figurează cu un BMW Seria 5 pe numele său când a mers să plătească impozitele

Publicat: 15 11. 2023, 18:27
Actualizat: 15 11. 2023, 18:55
Sursa foto: gazetagalatiului.ro

Un bărbat din Satu Mare a fost șocat să afle că figurează cu un BMW Seria 5 pe numele său atunci când s-a prezentat să plătească impozitele la Primăria Tășnad, scrie PresaSM.

Ceea ce părea a fi o confuzie administrativă a dezvăluit, ulterior, un șiretlic ingenios al unui individ din Mehedinți, care a falsificat un contract de vânzare-cumpărare pentru a evita plata impozitelor și a amenzilor.

Vestea neașteptată la ghișeu

Bărbatul în vârstă de 31 de ani a descoperit situația ciudată când a mers să achite impozitele locale la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Tășnad. Funcționarul de la ghișeu i-a comunicat că, pe lângă impozitul pentru casa și mașina familiei, mai are de achitat și pentru un BMW Seria 5, despre care bărbatul nu avea cunoștință.

Îngrijorat de această descoperire, bărbatul a sesizat imediat poliția. Ancheta ulterioară a scos la iveală existența unui contract de vânzare-cumpărare falsificat, care îl declara pe bărbat drept posesor al BMW-ului. Semnătura de pe document nu aparținea victimei, iar autorul falsificării a fost identificat ulterior ca fiind un tânăr de 25 de ani din județul Mehedinți.

Cum a acționat individul din Mehedinți

Potrivit investigațiilor, tânărul din Mehedinți ar fi mers la Primăria Tâmna, județul său de origine, și ar fi folosit un contract fals pentru a scoate BMW-ul din evidența fiscală, evitând astfel plata impozitelor și a amenzilor. Scopul său era să păcălească sistemul și să se sustragă de la obligațiile fiscale.

În paralel cu ancheta poliției, victima a reușit să identifice infractorul pe rețelele sociale. În ciuda promisiunilor tânărului de a rezolva situația, acesta nu s-a ținut de cuvânt. Păgubitul a formulat o plângere penală împotriva sa, iar recent, instanța a decis să-i aplice o amendă penală în valoare de 5.250 de lei.