Un bărbat din Harghita, dat în căutare de 4 luni, a fost găsit fără viață într-o pădure

Un bărbat din Harghita, dat în căutare de 4 luni, a fost găsit fără viață într-o pădure
Sursa foto: Shutterstock

Mister elucidat parţial în judeţul Harghita, unde un bărbat de 70 de ani dispăruse fără urmă în luna decembrie a anului trecut. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit într-o pădure de la  aproximativ 3 kilometri de locuinţa sa.

Bărbat dispărut de 4 luni, găsit mort într-o pădure

Trupul unui bătrân, în vârstă de 70 de ani, din localitatea Bilbor, judeţul Harghita, a fost găsit sâmbătă, 25 martie, într-o pădure aflată la aproximativ trei kilometri de locuința sa, au declarat reprezentanți ai Poliției Județene Harghita.

Bărbatul dispăruse în decembrie 2022

Bătrânul, în vârstă de 70 de ani, a fost văzut ultima dată în data de 5 decembrie. Tot atunci, familia a anunȚat la Poliţie dispariţia sa. Bărbatul a fost căutat în zona comunei, însă fără rezultat.

Primele verificări arată că pe cadavru nu există semne care să indice că bătrânul ar fi fost atacat de animale.

Trupul neînsufleţit al acestuia a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili cauza decesului.

.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)