Un bărbat din Giurgiu a fost prins băut la volan de două ori în aceeași zi, la distanță de două ore. Polițiștii au constatat că avea și permisul de conducere suspendat.
Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost oprit pentru prima dată luni după-amiază, la ora 16:15, în localitatea Bolintin Vale. A fost supus unui test cu aparatul etilotest de către polițiști, care a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în scopul stabilirii nivelului alcoolemiei.
După efectuarea verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul din localitatea Ulmi, județul Giurgiu, avea permisul de conducere suspendat. Două ore mai târziu, la ora 18:15, bărbatul a fost depistat în trafic de către polițiști, fiind la volanul autoturismului.
În urma testului de alcoolemie, s-a înregistrat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, a fost din nou condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei.
Conform declarațiilor Poliției Județene Giurgiu, autoritățile efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, potrivit Ziare.com.