Un bărbat din Galați, care a amenințat că se sinucide cu o armă de foc, a fost amendat de polițiști

Un bărbat din Galați, care a amenințat că se sinucide cu o armă de foc, a fost amendat de polițiști
Foto: Facebook

Bărbatul din Galaţi, în vârstă de 46 de ani, a fost amendat cu 1.000 de lei de poliţişti, după ce a sunat la 112 ameninţând că se sinucide cu o armă de foc, iar forţele de ordine l-au găsit într-o avansată stare de ebrietate, dar fără nicio armă, informează Agerpres.

Incidentul a avut loc marți seara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la blocul indicat, iar cu ajutorul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Galaţi au intervenit în locuinţa acestuia, fără a fi necesară folosirea forţei.

Individul nu deținea nicio armă

A fost nevoie de mai bine de două ore de negocieri pentru ca individul să le permită echipajelor de intervenție să intre în apartamentul în care se aflau atât el, cât și soția sa.

Echipele de intervenție au reușit într-un final să-l calmeze și să-l convingă pe individul aflat sub influența alcoolului, dar și a substanțelor psihoactive, să primească ajutor.

Bărbatul care a amenințat că se sinucide era stare avansată de ebrietate. În locuință nu a fost găsită nicio armă. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține niciun tip de armă.

Din cauza stării în care acesta se afla, a fost condus la Spitalul Municipal Elisabeta Doamna Galaţi – Secţia Psihiatrie, unde a rămas internat.

Bărbatul apelase în acea zi și la ambulanță

În cursul zilei, bărbatul a sunat și la ambulanță, acuzând dureri în piept, însă la sosirea paramedicilor a devenit violent. La ambele intervenții, asistenții medicali au constatat că omul era sub influența alcoolului, dar și a unor substanțe psihoactive.

„Un pacient cu istoric care a mai fost agresiv la adresa echipajelor de ambulață, un pacient periculos în sensul că orcând pot avea loc acțiuni de violență împotriva echipajelor de ambulanță sau forțelor de ordine”, a declarat purtătorul de cuvânt Ambulanța Galați.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.000 de lei pentru apelarea nejustificată la 112, mai arată IPJ Galaţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)