Un bărbat din Cluj a fost găsit mort într-un lac. El fusese dat dispărut în urmă cu două luni

Un bărbat din Cluj a fost găsit mort într-un lac. El fusese dat dispărut în urmă cu două luni
Sursa foto: captura video observatornews

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit decedat miercuri, 29 ianuarie, în lacul Gilău, din Cluj. El era dat dispărut de două luni, scrie Libertatea.

Ce s-a întâmplat

Familia bărbatului de 60 de ani îl dăduse dispărut de acasă, la data de 9 decembrie 2024, organelor Poliție Locală și Județeană, conform ISU Cluj.

Pentru găsirea bărbatului, Serviciul Criminalistic, cu sprijinul efectivelor ISU Cluj, au făcut ample căutări, însă fără succes.

Două luni mai târziu, el a fost găsit, însă mort, într-un lac din Cluj.

„În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției 6 Poliție Rurală Floreşti și cei ai Serviciului Criminalistic, cu sprijinul efectivelor ISU Cluj, au desfășurat activități pentru extragerea unui cadavru descoperit într-un bazin de apă, situat în comuna Gilău” potrivit unui comunicat IPJ Cluj.

În timpul misiunilor de căutare, au fost luate în calcul toate variantele posibile. Singura rămasă era ca bărbatul să fi fost luat de curenți și dus pe canalul de aducțiune.

Astfel, au început căutările care au dus la trupul neînsuflețit al bărbatului care se afla la nici un kilometru distanță de casă. Victima era sub apă, într-o zonă unde se colectează deșeurile.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`