Un bărbat din Argeș, suspectat că și-a omorât tatăl, a fost dat în urmărire de polițiști. Unde l-au găsit

Publicat: 02 07. 2024, 07:29
Actualizat: 02 07. 2024, 07:31
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din comuna argeșeană Dărmănești este suspectat că și-a omorât tatăl și apoi a fugit. Polițiștii au reușit să-l prindă ulterior într-o pădure, în noaptea de luni spre marți.

Cauza decesului a fost un conflict spontan între victimă și suspect

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, victima, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui conflict spontan. Tatăl a fost lovit de fiul acestuia pe data de întâi iulie, în jurul orei 22:00, conform AGERPRES.

„În seara zilei de 01 iulie a.c., în jurul orei 22,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la o stare conflictuală, pe raza comunei Dârmăneşti, în urma căreia tatăl ar fi fost lovit de fiul acestuia. La faţa locului au fost direcţionaţi poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, precum şi un echipaj medical. Din păcate, bărbatul de 60 de ani, ce prezenta leziuni, a fost declarat decedat”, se arată în comunicat.

Suspectul fugise spre zona împădurită din spatele casei

Conform IPJ Argeș, presupusul agresor a fugit de la locul faptei înspre zona împădurită din apropierea locuinței. Polițiștii care au intervenit în acest caz au verificat zona, iar către locul evenimentului au fost trimise mai multe patrule din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni au reuşit să îl identifice pe bărbatul bănuit de săvârşirea agresiunii, la o construcţie situată la aproximativ un kilometru de locul faptei”, precizează IPJ Argeş.

Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care desfășoară cercetări pentru clarificarea modului în care a avut loc agresiunea împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale