Un bărbat a murit după ce a fost atacat de mai mulți câini, la o stână din Neamț

Publicat: 01 07. 2024, 08:07
Sursă foto: Captură YouTube

Un bărbat a murit la o stână din județul Neamț. Conform primelor verificări, acesta a decedat după ce a fost atacat de mai mulți câini.

Autoritățile au fost alertate de moartea acestuia

Autoritățile din cadrul Poliției Orașului Săveni au fost sesizați pe 30 iunie, cu privire la faptul că în apropierea unei stâne din comuna Știubieni, a fost găsit cadavrul unui bărbat, conform Adevărul.ro. 

În urma verificărilor, autoritățile au identificat victima ca fiind un bărbat de 48 de ani, din județul Neamț.

Care a fost cauza decesului

Conform primelor informații, bărbatul lucra ca îngrijitor de animale. Acesta ar fi fost atacat de mai mulți câini de la o stână vecină și a murit din cauza rănilor provocate de animale.

Polițiștii au deschis o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a unui atac de către proprietarul câinelui.