Un băiețel de nici 3 ani a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia

Publicat: 07 07. 2021, 23:41
Actualizat: 07 07. 2021, 23:42
Susra Foto: Facebook/ SMURD

Un băiețel de doi ani și nouă luni a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia, în Rovinari. Copilul a fost dus inițial la spitalul din localitate și transportat apoi la Craiova.

Băiețelu se afla în casă cu mama lui, care nu-l supraveghea la acel moment, precizează IPJ Gorj, potrivit presei locale.

Minorul s-ar fi urcat inițial pe un ATV de jucărie, iar apoi pe pervazul ferestrei de la care a căzut în gol.

Băiețelul căzut de la etajul 4 a ajuns de urgență la spital, în stare critică

Polițiștii din Rovinari au fost sesizați de medicii de la spitalul din localitate, cu privire la faptul că în UPU s-a prezentat o femeie, alături de copilul ei grav rănit, despre care a precizat că a căzut de la etajul patru al unui bloc.

La fața locului, polițiștii au remarcat că băiețelul a căzut de la etajul patru, fiind lăcat nesupravegheat de mama sa, care se afla în acel moment în locuință.

„Băieţelul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orăşenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Judeţean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigaţii suplimentare”, au mai precizat polițiștii, potrivit Impact în Gorj.

În acesta caz s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.