Un băcăuan a fost prins de jandarmi cu 4 kilograme de trufe, culese fără autorizaţie. Ce amendă a primit
Un bărbat din Bacău, în vârstă de 37 de ani, a fost prins de jandarmi cu patru kilograme de trufe în pădurea din comuna Pânceşti.
Se pare că acesta era însoţit de câini special dresaţi să descopere preţioasele ciuperci, notează stirileprotv.ro.
Furtul de trufe este tot mai frecvent
În pădurea din zona localității Soci, comuna Pâncești, jandarmii și reprezentanții Ocolului Silvic Bacău au descoperit luni un bărbat care culegea trufe negre, cu ajutorul a patru câini antrenați pentru căutare.
De curând, jandarmii au prins, în aceeaşi zonă, alte cinci persoane care foloseau patrupezi pregătiţi pentru găsirea trufelor.
Potrivit specialiștilor, nu furtul în sine face rău pădurii, ci modul brutal şi distructiv de recoltare.
Astfel, bărbatul s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei pentru că nu deținea autorizație eliberată de Ocolul Silvic Bacău, care asigură administrarea pădurii în care a fost depistat, iar trufele au fost predate silvicultorilor.