Un autoturism a fost izbit de un tren de persoane în județul Argeș, la o trecere la nivel cu calea ferată.
Autoturismul a fost izbit pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe linia Pitești – Curtea de Argeș. Accidentul a avut loc în localitatea Merişani, aflată la câțiva kilometri de Pitești, potrivit adevărul.ro.
„Un tren personal a acroşat un autoturism. Până în momentul de faţă, nicio persoană nu a avut nevoie de asistenţă medicală”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Pompierii de la Detaşamentul Piteşti au intervenit la fața locului, iar polițiștii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi efectuează verificări, pentru stabilirea împrejurărilor autoturismul a fost izbit de tren.
În urmă cu câteva zile, o fetită de doi ani din județul Maramureș, a murit după ce a fost lovită de un tren, la o trecere de cale ferată fără barere.
În aceeași zi, un tren de persoane care circula pe direcția Piatra Neamț – Bacău a lovit un utilaj care lucra în apropierea căii ferate. În urma impactului s-au înregistrat doar pagube materiale.