Un autobuz plin cu pasageri a luat foc pe o stradă din comuna Dulcești, județul Neamț, pe DN 15 D, miercuri dimineață, 28 iunie.
Până la sosirea autorităților, toți cei 30 de pasageri din autobuz au coborât. Potrivit ISU Neamț, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La venirea autorităților, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz.
Pompierii au stins focul și au stabilit că un scurtcircuit electric ar fi fost cauza incendiului.
„În această dimineață, la ora 05:28, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autobuz cu pasageri ce se afla în mers pe DN 15 D în comuna Dulcești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cei 30 de pasageri din autobuz s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, au transmis autoritățile, potrivit antena3.ro.