Un nou urs a fost accidentat mortal în județul Covasna. Animalul a fost transportat pentru incinerare la o unitate autorizată

Un nou urs a fost accidentat mortal în județul Covasna. Animalul a fost transportat pentru incinerare la o unitate autorizată
Sursa Foto: Facebook/ Garda de Mediu Covasna

În cursul zilei de joi, 9 noiembrie, un urs mort, care a fost lovit de o mașină, a fost găsit pe DJ121A, în afara localității Ghidfalău, autoritățile de Mediu fiind anunțate de polițiștii din Covasna, notează weradio.ro.

Numărul urșilor uciși de trenuri și mașini de la începutul acestui an a ajuns la 16.

Un nou urs a fost accidentat mortal

„În data de 09.11.2023 ca urmare a unui apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care am fost informați despre faptul că pe DJ121A, în afara localității Ghidfalău se află cadavrul unui urs, reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, IPJ Covasna, APM Covasna, primăriei comunei Ghidfalău, medicul veterinar și reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental”, a transmis Garda de Mediu Covasna pe pagina de Facebook.

De asemenea, sursa menționată a mai precizat că ursul a fost preluat şi transportat pentru incinerare la o unitate autorizată.

Medicii veterinari chemați la fața locului au mai spus că, la sfârșitul lunii trecute, cadavrele a doi urșio ursoaică de aproximativ 10 ani și un pui de aproape 3 ani, au fost găsite în aceeași zi în localitățile Chichiș și Malnaș Băi, ambele animale fiind ucise accidental.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`