Un agent de poliție a fost prins de colegii săi când lua mită / Ce a promis în schimbul sumei de 500 de euro

Un agent de poliție a fost prins de colegii săi când lua mită / Ce a promis în schimbul sumei de 500 de euro
Sursă Foto: Captură Video/ YT

Un agent de poliție din Dărmănești, Bacău, a fost prins de colegii săi când lua mită. El a fost plasat sub control judiciar, sub acuzația că a luat mită pentru a soluționa mai repede dosarul unui șofer prins sub influența alcoolului la volan.

I.M.C, agentul șef principal de poliție, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind anchetat sub suspiciunea de luare de mită.

Agent de poliție din Bacău, prins când lua mită

„Pe 28 martie 2023, în intervalul orar 11.00-13.00, agentul șef principal I.M.C din cadrul Poliției Dărmănești-Compartimentul rutier s-a întâlnit cu Ș.C., de la care a primit suma de 500 euro pentru a urgenta soluționarea dosarului penal în care Ș.C era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și care se afla în instrumentarea polițistului”, au stabilit anchetatorii.

Cercetările în cazul bărbatului au fost efectuate cu ajutorul lucrătorilor din Direcției Generale Anticorupție Bacău și al Biroului Operațiuni Speciale Bacău, potrivit Adevărul.

În 2021, alți șase angenți de poliție din Dărmănești au fost prinși când cereau mită de la șoferii care încălcau legea, pentru a da uitării contravențiile constatate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)