Treibărbaţi din judeţul Galaţi aufost arestaţipreventiv pentru acuzaţi de furt calificat șiînşelăciune, după ce au intratîntr-o casă din municipiul Brad, sub pretextul că oferă făină din partea unui partid politic.
Weekend-ul trecut,poliţiştii din Brad au fost solicitați să intervină, după ce un grup de hoţi a intrat în gospodăria unei familii din municipiu.
În momentul în care au ajuns la fața locului, agenții au identificat trei tineri, cu vârste între 21 de ani şi 28 de ani, care au fost reţinuţi pentru furt calificat.
„În fapt, un tânăr de 21 de ani a intrat în curtea persoanei vătămate sub pretextul oferirii de paste făinoase, gratuit, din partea unui partid politic, după care i-a solicitat persoanei vătămate să îl însoţească şi la vecinii săi, pentru a le oferi şi lor gratuităţile. Vecinii au refuzat să primească cele oferite şi au observat că din locuinţa persoanei vătămate a ieşit un tânăr, care a fost reţinut de soţul vecinei, până la sosirea echipajului de poliţie. Poliţiştii au găsit într-unul din buzunarele tânărului de 28 de ani, care intrase în locuinţă, suma de 200 de lei, pe care o sustrăsese din portofelul victimei, păstrat într-un dulap”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Adevărul.ro.
Organele de poliție au informat că cei trei tineri au fost puşi sub învinuire pentru furt calificat, complicitate la furt şi înşelăciune, iar împotriva lor, Judecătoria Brad a dispus, luni, 07 decembrie arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cursul zilei de luni, 07 decembrie, un altbărbat, în vârstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda COVID-19 a ajuns pe mâna poliţiştilor de la Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi șia procurorilor.
Din cercetările realizate de aceștia a rezultat faptul că în perioada 9 septembrie – 5 decembrie, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliile a cinci femei cu vârste cuprinse între 74 şi 86 ani, din mediul rural şi urban, după ce în prealabil acestora li s-ar fi transmis prin telefon că rude apropiate sunt grav bolnave şi au nevoie de tratament medical de urgenţă sau de aparate de ventilaţie.
Astfel, femeilor le-ar fi fost cerute sume mari de bani (între 5.000 şi 20.000 lei). Bărbatul s-ar fi prezentat, ulterior apelurilor, la domiciliul acestora de unde ar fi ridicat sumele de bani. Spre exemplu, de la una dintre victime, ar fi primit lei şi valută precum şi două carduri bancare cu tot cu codurile PIN”, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost iniţial reţinut, iar ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei, instanţa emiţând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său. Prejudiciul a fost recuperat parţial.