Trei copii din județul Sibiu au ajuns la spital după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări
Trei copii din județul Sibiu au ajuns la spital marți, 11 aprilie, după ce casa în care locuiesc a fost cuprinsă de flăcări.
Se pare că o fetiţă şi un băiat, de 7 şi 9 ani, au fost intoxicaţi un fum, iar o adolescentă de 15 ani a suferit atac de panică, notează news.ro.
Trei copii, transportaţi la spital în urma unui incendiu
„ISU Sibiu a intervenit de urgenţă în localitatea Cisnădie pe strada Lungă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu la o casa de locuit. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj SMURD.
De asemenea, a intervenit SVSU Cisnădie cu propria autospecială şi o ambulanţă SAJ. La sosirea forţelor, incendiul se manifesta cu flacără în una din camerele casei”, a declarat ISU Sibiu.
Totodată, pompierii au transmis că din casă au fost evacuaţi trei minori.
„Echipajul SMURD a preluat o fată în vârstă de 15 ani şi a fost transportată la CPU Luther cu atac de panică. Ceilalţi doi minori, o fetiţă de 9 ani şi un băiat de 7 ani au fost preluaţi de echipajul SAJ şi transportaţi la CPU Luther, având o uşoară intoxicaţie cu fum. De asemenea a fost salvat şi un căţel”, au mai specificat ISU Sibiu.