Transport cu lemne, oprit în trafic de polițiștii clujeni. TIR-ul și încărcătura au fost confiscate
Un transport cu lemne furate a fost confiscat de polițiștii clujeni la în afara localității Izvorul Crișului.
La data de 13 februarie, în jurul orei 15.10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală au depistat în trafic, pe DN1 E60, în afara localității Izvoru Crișului, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcat cu material lemnos.
Șoferul, în vârstă de 31 ani, din județul Mureș, nu a prezentat documentele specifice de proveniență și transport – relatează Știrile de Cluj.
Lemnul și TIR-ul au fost consfiscate de oamenii legii
Conform procedurilor legale, s-a procedat la cubarea și inventarierea tehnică a materialului lemnos de către reprezentanții Ocolului Silvic Huedin, rezultând o cantitate de aproximativ 12 mc, în valoare de circa 3.600 de lei.
Întreaga cantitate de materialul lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Huedin, în vederea stabilirii provenienței, totodată fiind dispusă și măsura indisponibilizării ansamblului de vehicule.
În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul infracțiunii de transport cu mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m, neînsoțite de documente specifice de transport, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.