Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a transmis marți, 21 noiembrie, că un adolescent în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren în apropiere de stația Podu Iloaiei.
„Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iaşi a fost anunţat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident feroviar în oraşul Podu Iloaiei. La faţa locului a fost direcţionat de urgenţă echipajul de terapie intensivă mobilă cu medic.
La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, medicul de pe echipajul medical a constatat decesul unui minor în vârstă de 15 ani. Victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a precizat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, notează Agerpres.
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași pentru continuarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.