Trei minore au fost transportate la spital în stare gravă, aseară, în urma unui accident rutier petrecut în satul Domniţa, Iaşi. Una dintre fetele implicate, în vârstă de 12 ani, a decedat, potrivit Observatornews.ro.
La data de 25 mai, în jurul orei 20:30, polițiștii din Iași au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că pe un drum judeţean din satul Domnița, comuna Țibana a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Un şofer a pierdut controlul maşinii și a lovit din plin două fete care se aflau pe marginea drumului, după ce s-a izbit de un stâlp de electricitate. La acel moment, în mașină se mai afla o minoră, presupusă iubită a şoferului. Una dintre cele două fete care se aflau pe marginea drumului a fost declarată decedată, potrivit sursei citate.
Cele două fete accidentate de autoturism erau prietene foarte bune şi colege, accidentul petrecându-se chiar în faţa casei minorei care a supravieţuit.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, la fața locului, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii întregii situații de fapt, relatează Observatornews.ro,