Un vârstnic a murit marți după-amiază, 27 februarie, după ce a dat foc vegetației uscate din apropierea casei sale din comuna Șimnicu de Sus, Dolj, și a fost cuprins de flăcări, informează Agerpres.
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată de pe raza localității Șimnicu de Sus. La această intervenție au participat și forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Craiova cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, dar și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, transmite ISU Dolj.
Când forțele au ajuns la fața locului, incendiul fusese deja lichidat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. În urma incendiului a fost găsit decedat bărbatul de 78 de ani.
Acesta ar fi incendiat vegetația uscată din apropierea casei sale și, fiind cuprins de flăcări, a decedat, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, trupul neînsufleţit al bărbatului fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.