Testată pozitiv pentru Covid-19, o doctoriţă a mers la tribunal să amâne o amendă din starea de urgenţă. Instanța a sesizat Parchetul

Testată pozitiv pentru Covid-19, o doctoriţă a mers la tribunal să amâne o amendă din starea de urgenţă. Instanța a sesizat Parchetul

O întâmplare incredibilă a avut loc la Judecătoria Cluj-Napoca. O doctoriță s-a prezentat cuo plângere contravențională și a spus judecătorului că dorește amânare pe motiv de boală, fiindconfirmată cu COVID.

Aceasta a arătat decizia de izolare, însă instanța a sesizatParchetul, potrivitCLUJUST.ro.

Medicul a primit amenda în perioada stării de urgență pentru că a încălcat restricțiile de circulație. Femeia s-a prezentat la Judecătoria Cluj-Napoca și a lipit pe plexiglasul din fața judecătorului decizia de izolare care i-a fost dată după ce a fost confirmată cu COVID-19.

Potrivit surselor judiciare, procurorii verifică traseul femeii în Palatul de Justiție și se presupune că a fost și la Registratură.

”​La data de 02.11.2020, într-oşedinţăde judecată a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a prezentat îninstanţă, având calitatea depetentă, o persoană cu privire la care s-a emis decizie de izolare de cătreDirecţiade Sănătate Publică Cluj, fiind diagnosticată pozitiv cuinfecţiaSARS–COV-2.

​În acest sens,instanţa, în conformitate cudispoziţiileart. 218 Cod procedură civilă, a întocmit un proces verbal de constatare a fapteişia făptuitorului, cu privire lasăvârşirea uneiinfracţiunideaudienţă, fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru verificări.”, a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei, Sergiu Cârlan, potrivit Clujust.ro.

​”Este interzisăprezenţaîninstanţăa persoanelor care au decizii de confirmare acarantinăriisau de izolare.

​De asemenea, este interzis accesul în Palatul deJustiţieal tuturor persoanelor care se află în una din următoarelesituaţii: au călătorit, în ultimele 14 zile, într-una din zonele de risc; au intrat în contact, în ultimele 14 zile, cu o persoană diagnosticată/monitorizată pentru posibilăinfecţiecauzată de SARS-COV-2; prezintă una sau mai multe din următoarele simptome: febră, tuse,dificultăţiderespiraţie.

​Atragematenţiaasupra faptului că nerespectarea deciziei decarantinare/izolare, poate atrage răspunderea penală, încondiţiileprevăzute dedispoziţiileart. 352 Cod penal, conform cărora ,,(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase sepedepseştecu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, sepedepseştecu închisoare de la unu la 5 ani”.

​Solicităm tuturorparticipanţilorla procedurile judiciare să respectedispoziţiilelegale, pentru a evita atragerea răspunderiişipentru a nu-i expune peceilalţiriscului de îmbolnăvire, prin ignorarea deciziilor de carantină/izolare sau a simptomelor specificeinfecţieiSARS-COV-2.”, a adăugat​​purtător de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecător Cârlan Nicolae Sergiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)