Tentativă de jaf urmată de o incendiere la o casă de schimba valutar din centrul Ploieștiului. Două angajate au scăpat ca prin minune
Noi detalii în cazul incendierii unei case de schimb valutar din Ploiești. Anchetatorii au concluzionat că bărbatul încerca să le jefuiască pe cele două angajate care se aflau înauntrul unității, însă nici până în acest moment nu au reușit să-l identifice.
Cum s-a petrecut atacul de la casa de schimb valutar
Pe 22 decembrie, în jurul prânzului, atacatorul le-a cerut angajatelor banii din casă, pentru a le cruța viața. Pentru că angajatele l-au refuzat, acestaa incendiat unitatea. Din fericire, ele au reuşit să scape nevătămate. În panica generală, bărbatul s-a făcut însă nevăzut.
Angajatele spun că nu au suspectat care sunt intențiile bărbatului, însă în câteva secunde totul s-a transformat într-un coșmar.
„Cu un bidonaş în mână a început să dea pe geamuri şi a zis daţi-mi banii. Noi am crezut că este un cerşetor care dă cu o soluţie de parbriz ca să ia şi el un bănuţ. Am simţit că miroase a motorină, a gaz, dar avea mai multe bidoane şi a dat foc. Nici două minute nu a durat. Norocul nostru că s-a deschis cu cartela magnetică şi am ieşit afară, am ieşit prin foc. Era o doamnă în faţă care ne-a ţinut uşa ca a auzit că am ţipat şi ne-a luat foc părul. Am ieşit prin foc”, a povestit una dintre angajate.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Speriate de moarte, angajatele au sunat la 112 şi două echipaje de pompieri au ajuns în scurt timp la faţa locului. Şi poliţiştii au venit la cercetări.
La acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, identificarea autorului şi tragerea la răspundere penală. Din primele date a rezultat faptul că o persoană nemulţumită ar fi aruncat cu o sticlă ce conţinea lichid inflamabil şi ar fi aprins cu o brichetă conţinutul, după care a fugit.
Angajatele casei de schimb valutar spun că nu îl pot descrie prea bine pe atacator, pentru că purta mască. Au reţinut, doar, că bărbatul are circa 1,70 metri, este robust şi purta o geacă bleumarin.