Un accident a avut loc vineri seara, 8 decembrie, pe DJ 701, în localitatea Poeni, Teleorman. Patru persoane au fost rănite, în urma unei coliziuni a două autoturisme, anunță ISU Teleorman.
„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Videle au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 701, în localitatea Poeni, între două autoturisme”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.
„În urma acestui eveniment au rezultat patru victime, trei adulţi şi un minor, cu vârste cuprinse între 13 şi 43 de ani, conştiente şi cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme.
După asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor de către pompieri, cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări”, au mai transmis autoritățile, potrivit Agerpres.
Victimele au fost preluate de trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman și de un echipaj SMURD.
Pentru îngrijiri medicale, ele au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe Alexandria.