Reparațiile la podul de la Cernavodă vor încetini circulația pe principalele drumuri spre și dinspre mare, în iunie și iulie. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că va încerca să rezolve problema, dar șansele de reușită sunt destul de mici, în următoarele luni, relatează Spotmedia.ro.
Podul de la Cernavodă are două sensuri de mers cu câte 2 benzi fiecare. Sensurile de mers sunt despărțite de o cale ferată. Din cauza reparațiilor care se desfășoară în această perioadă, șoferii care înainte circulau pe 4 benzi (2 pentru dus și 2 pentru întors) trebuie acum să își facă loc pe un drum care are doar jumătate din lățime.
Ca să evite o aglomerare și mai mare, Sorin Grindeanu a dat un ordin de ministru prin care a suspendat plata taxei de pod pentru toate categoriile de vehicule începând cu 1 iunie și până la finalizarea reparațiilor la podul de la Fetești (dar nu mai târziu de finalul lunii august).
Dar chiar și așa se aglomerează la pod. Așa că la finalul minivacanței din perioada 1-5 iunie, CNAIR a deviat parte din trafic pe la podul de la Giurgeni – Vadu Oii.
Taxa de pod de la Vadul Oii se poate achita doar cu numerar sau cu cardul (dar numai ghișeu, ceea ce înseamnă că șoferii sunt nevoiți să oprească). Așa că la intrarea pe pod s-au făcut cozi de 15 kilometri, luni, pe 5 iunie, scrie sursa citată.
„Putem încerca să introducem, la Giurgeni – Vadul Oii, posibilitatea de plată prin aplicația e-tarife. Să avem o bandă rapidă și acolo. Luăm în calcul, dar nu știu dacă va fi gata până la începutul lui august”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru Spotmedia.ro.
„Am văzut că parte dintre șoferi s-au simțit jigniți de faptul că trebuie să plătească taxă de pod la Giurgeni. Și s-au dus la ghișeu cu monede de 50 de bani și de 10 bani. Unii le-au mai și aruncat pe masa casierului, ca să se chinuiască el să le adune.
Cine procedează așa se gândește că își bate joc de stat. Greșit! Casierul va aduna monedele pentru că la finalul zilei lui trebuie să-i iasă casa. Dacă nu-i iese, plătește din buzunar și nu cred că și-ar dori cineva așa ceva.
Cine se duce cu monezi, în încercarea de a-l încurca pe casier, își bate joc, de fapt, de șoferii care așteaptă în spate, la coadă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR.