Tânăra care a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un copac a fost înmormântată. „Ea avea un suflet mare și colorat într-un corp mărunțel cu multă iubire!”
Olga a murit sâmbătă, după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un copac, la Gura Humorului. Se afla acolo în vacanță, alături de mai mulți prieteni.
Tânăra cu poftă de viață, mereu cu zâmbetul pe buze, empatică și mereu săritoare, a fost înmormântată ieri. Sicriul abia dacă se vede, pentru că erau jucării și flori peste tot. Era foarte iubită, iar decesul ei a a fost o veste sfâșietoare pentru apropiații ei, conform Antena 3.
După impact a intrat în stop cardiorespirator
Ea era în vacanță la Gura Humorului, alături câțiva prieteni. Sâmbătă, în jurul orei 12, s-a urcat pe ATV împreună cu o prietenă, dar au scăpat ATV-ul de sub control și au intrat într-un copac. Prietena ei a apucat să sară înainte de impact, dar Olga nu a reușit și s-a izbit din plin.
Imediat ea a intrat în stop cardiorespirator, iar prietena ei a sunat la 112. Medicii nu au mai putut face altceva decât să declare decesul.
Poliția a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiuni de ucidere din culpă.
Niciuna dintre fete nu purtau echipament de protecție.
Mesajul de pe rețelele sociale
„Este foarte greu să pui o persoană în cuvinte, este cu atât mai greu în aceasta situație! Noi am adunat câteva gânduri despre Olga Scânteie și am încercat să punem în cuvinte…avem cu toții foarte multe de spus și în același timp ne simțim blocați! Totuși, inimile noastre sunt la unison: Carpe diem!
Chill, relax… acestea au fost cuvintele Olgăi de zi cu zi!
Doi ochi negri și pătrunzători, un cap de copil veșnic zâmbăreț!
Optimistă, curioasă, bună, caldă, inocentă, aprigă, cu sângele în clocot!
Un suflet mare si colorat într-un corp mărunțel cu multă iubire și grija de dăruit tuturor celor din jur, patrupede și tot ce-i verde!
Empatică până la încăpățânare, sufletul a ghidat-o mereu către alții care aveau nevoie de ajutor.
Pentru copilul ei, Horia, a fost si va fi cea mai bună mama!
Nu vă gândiți la Olga că a murit, gândiți-vă că a plecat mai devreme pentru ca nu i-a plăcut aglomerația!”, scrie cumnatul Olgăi pe o rețea socială.