Tânăr în vârstă de 24 de ani din Târgoviște, reținut după ce a agresat sexual două fete minore, de 13 și 14 ani

Tânăr în vârstă de 24 de ani din Târgoviște, reținut după ce a agresat sexual două fete minore, de 13 și 14 ani
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost reținut, după ce a dus acasă la el două fete, de 13 și 14 ani, cu care ar fi întreținut relații intime. Cele două fete au fost abordate într-un parc.

Cele două minore au fost date dispărute de femeia care avea grijă de ele anunțând autoritățile că nu au mai revenit acasă, după programul orelor de curs de la școală.

Bărbatul ar fi agresat sexual cele două minore, după ce le-a abordat în parc

Minorele de 13 și 14 ani erau la o familie din Siliștea, iar miercuri, 3 mai, nu au mai revenit acasă după programul de la școală, moment în care femeia care se îngrijește de ele a anunțat autoritățile cu privire la dispariția lor.

În urma unor verificări ale autorităților s-a constatat că cele două minore, după programul de la școală, au plecat în parc cu o persoană necunoscută și apoi în Târgoviște.

„Poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 24 de ani, din Târgovişte. În urma investigaţiilor efectuate, cele două minore au fost depistate de poliţişti într-un imobil din municipiul Târgovişte, unde ar fi fost conduse de bărbatul respectiv. Totodată, cercetările au fost continuate, poliţiştii stabilind faptul că, la data de 3 mai a.c., bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora de 14 ani”, a transmis vineri, 5 mai, IPJ Dâmbovița.

Joi, 4 mai, bărbatul în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 5 mai, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cele două minore au fost încredințate reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`