Tânăr din Harghita, oprit de polițiști în timp ce conducea mașina unei școli de șoferi / Ce au descoperit oamenii legii

Tânăr din Harghita, oprit de polițiști în timp ce conducea mașina unei școli de șoferi / Ce au descoperit oamenii legii
Sursa foto: Facebook - Vlad Logigan

Un adolescent a fost oprit de polițiști pentru depășirea vitezei legale în timp ce se afla la volanul unui autoturism care aparținea unei școli de șoferi. Când au început verificările, oamenii legi au descoperit că băiatul în vârstă de  17 ani nu era elev al școlii de șoferi.

Polițiștii au descoperit că tânărul nu era elev al școlii de șoferi

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Odorheiu Secuiesc fac marți, 20 februarie, cercetări împotriva unui adolescent de 17 ani și a unui bărbat în vârstă de 56 de ani, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea impune obligativitatea deținerii permisului de conducere, scrie Observator.

Tânărul din Harghita a fost oprit de polițiști sâmbătă, 17 februarie, în timp ce se afla într-o mașină inscripționată cu sigla unei școli de șoferi din Odorheiu Secuiesc. Băiatul aflat la volan, însoțit de un instructor auto, a fost oprit pentru depășirea vitezei legale.

Adolescentul nu a putut să prezinte documente care să ateste că se află în timpul efectuării orelor de conducere în vederea obținerii permisului de conducere.

În urma mai multor cercetări s-a constatat că el nici nu era înregistrat în evidențele școlii de șoferi, mașina fiindu-i încredințată de către instructorul auto.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate condițiile comiterii faptelor și a lua măsurile corespunzătoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`