Staţiunile din sudul litoralului atrag un număr tot mai mare de turişti, în timp ce Mamaia a început să fie evitată de mulţi vizitatori, scrie Adevărul.
A fost realizată o analiză comparativă a rezervărilor în staţiunile autohtone de la Marea Neagră. Litoralulromanesc.ro subliniază că ea mai mare creştere a volumului (număr de turişti) în 2022 faţă de perioada de dinaintea pandemiei se înregistrează în unităţile de cazare din zona Neptun-Olimp. În schimb, Mamaia pierde aproximativ 20 de procente din turiştii care se cazau în staţiune în 2019.
Stațiunea Mamaia a cedat pozițiile pentru Eforie Nord. Aceasta a înregistrat o creștere de 30% a numărului de turişti în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2019.
„Fenomenul la care asistăm este, în esenţă, o „deplasare a plăcilor tectonice” pentru că în vreme ce la Mamaia se cazează mai puţini turişti, creşte numărul celor care aleg sudul litoralului, Eforie Nord fiind staţiunea cea mai solicitată”, subliniază Ionuţ Nedea, preşedintele litoralulromanesc.ro
Motivele care au determinat turiştii să evite Mamaia constau în lărgirea plajelor şi taxele mari de parcare stabilite de Primăria Constanţa.
„Noi am avut oferte de cazare cu 100 de lei pe noapte, aproape cât costă o zi de parcare la Mamaia. Totuşi, turiştii trebuie să ştie că multe hoteluri au parcări proprii, iar în majoritatea cazurilor, numărul locurilor este suficient pentru cei cazaţi acolo”, menţionează Ionuţ Nedea.
O creștere de 35% a înregistrat și zona Neptun-Olimp. De asemenea, staţiunea Saturn e pe creştere, cu aproximativ 30 de procente mai mult în raport cu 2019, în vreme ce Venus înregistrează un avans de 12%.
Jupiter este unica regiune care a înregistrat o scădere de aproximativ 13 procente faţă de 2019.
„Observăm că hoteluri care erau foarte solicitate în alţi ani înregistrează acum un grad de ocupare mai mic pentru că au crescut preţurile pentru a-şi acoperi toate costurile generate de inflaţie. Pe de altă parte, sunt şi hotelieri care au scumpit moderat pachetele turistice, preferând să-şi sacrifice profitul de anul acesta şi să menţină operaţional business-ul, iar aceste proprietăţi sunt pe creştere”, afirmă Ionuț Nedea.
Numărul de turiști este în creștere în partea de nord a litoralului. Astfel, zona Mamaia Nord înregistrează o creştere de 30% față de 2019. Schimbarea se datorează apariţiei în peisaj a unor hoteluri noi, datele raportate referindu-se strict la unităţile de cazare clasificate, nu şi la apartamentele oferite spre închiriere de particulari.