Suceava: 12 preșcolari sunt în carantină la domiciliu, după ce educatoarea a fost testată pozitiv pentru COVID-19 (VIDEO)
Nici bine nu s-au deschis grădinițele că au început deja să apară primele cazuri de infectare cu noul coronavirus. La Suceava, 12 preșcolari sunt în carantină la domiciliu, după ce educatoarea lor, revenită recent din concediu a fost diagnosticată cu SARS-CoV-2.
Carantină la domiciliu pentru 12 preșcolari din Suceava
Minorii au fost plasați în carantină după ce au întrat în contact cu educatoarea lor, infectată cu SARS-CoV-2. Pacienta a prezentat simptome specifice COVID-19 după ce s-a întors din concediu, motiv pentru care s-a și testat, iar rezultatul său a fost unul pozitiv.
Din fericire, educatoarea nu a intrat în contact direct cu colegele de la serviciu, iar atunci când s-au întâlnit, femeile au purtat mască de protecție. Chiar și așa însă, celelalte educatoare s-au testat, dar nu au primit încă rezultatele.
Grădinița în cazuă și-ar fi reluat activitatea la 1 septembrie, atunci când Ministerul Educației nu publicase încă normele de conduită pentru protecția sanitară în unitățile de învățământ.
Șeful Inspectoraului Școlar Suceava, Grigore Bocanci, susține că de fapt grădinița a oferit în ultimele două săptămâni servicii de tip after scool. Grădinița este administrată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, iar de la înființare și-a reluat activitatea, în fiecare an, la data de 1 septembrie.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.