Sudul litoralului se transformă în ritm accelerat. În ultmii ani, s-au renvat hotelurile şi noile complexuri de patru stele, care acum oferă acces la piscine infinity, meniuri all inclusive şi locuri de joacă pentru copii.
Despre stațiunile Cap Aurora, Venus, Neptun nu s-a auzit mai mult timp, iar acum aceste locuri sunt pline de turiști, notează Observator.
Și pe litoralul românesc se întâlnesc condiții similare celor din străinătate, dar și prețurile coincid cu cele de peste hotare. De exemplu, hotelurile din stațiunea Cap Aurora s-a schimbat radical.
„Oferim all inclusive, avem piscină infinity, senzaţia hotelului, avem spaţii de joacă pentru copiii şi în interior şi în exterior, piscină cu tobogane, plajă cu beach bar”,spune Angela Alexandru, reprezentant al hotelului.
Turiștii se declară mulțumiți de condiții și aleg să se reîntoarcă aici.
„Este a patra oară când venim. Ne place foarte mult acest loc, mai ales că sunt foarte multe activităţi pentru copii, mâncare diversificată”
„Mă duc pe tobogane, mă duc în piscină şi mă distrez. E foarte frumos”
Condițiile din hotel sunt potrivite și pentru bebeluși. . Piscina are apă încălzită şi foarte puţin clor. Iar părinţii spun că un concediu aici este mai frumos ca în străinătate.
„Am fost la all inclusive şi în Turcia şi pot să zic că este aproape la fel”
Nici stațiunea Venus nu cedează la capitolul serviciilor. Acest complex, care cuprinde două corpuri hoteliere şi 49 de vile, a fost recent renovat.
„Preţurile sunt cuprinse între 1.100 de lei şi 1.700 de lei, pachete all inclusiv. Acestea constau în 3 mese plus gustări, accesul pe plajă privată, accesul la pisicine, piscine cu topogane”, menționează Mihaela Guiu, reprezentant al hotelului.
„Copiii s-au simţit foarte bine. În sfârşit am avut şi noi timp de noi, ei au fost ocupaţi cu activităţi şi am putut şi noi să stăm de vorbă”, spun turiștii.
De asemenea, stațiunea Neptul capătă o nouă față. Aici renovările au început acum doi ani. Prețurile sunt cuprinse între 800 şi 1.000 de lei pe noapte.
„Am trecut de la 2 la 4 stele. Oferim servicii de cazare cu demipensiune sau all inclusive light, care presupune 3 mese cu băuturi incluse pe timpul meselor, acces gratuit la piscină, parcare, loc de joacă pentru copii”, susține Diana Ungureanu, reprezentant al hotelului.
În pofida prețurilor ridicate, stațiunile nu duc lipsă de turiști. În plin sezon estival, peste 90% din litoral este ocupat.