Slujbă pentru alungarea coronavirusului, la cererea primarului din localitate. ÎPS Teodosie a fost cel care a condus marșul din Cogealac (VIDEO)
Arhiepiscopul Tomisului a început lupta împotriva coronaviruslui. După ce luni în șir a sfidat regulile de protecție sanitară, Înalt Prea Sfințitul a ținut acum o slujbă pentru alungarea temutului virus. Teodosie a mărșăluit pe străzile din Cogealac împreuna cu mai mulți preoți. Slujba a avut loc la cererea primarului localitații. Înalt Prea Sfintitul Teodosie s-a decis sa inceapa lupta impotriva virusului care a facut ravagii in toata lumea. Arhiepiscopul Tomisului si-a incolonat preotii si a inceput sa marsaluiasca pe strazile din Cogealac.
Slujbă împotriva noului coronavirus
Potrivit presei locale, mai mulţi locuitori s-au alăturat procesiunii, fiind conduşi de la urmă de o dubă încărcată cu boxe prin care răsuna slujba. Bineinteles insa ca distantarea sociala nu a fost respectata nici de aceasta data. Cei aproximativ 20 de preoti au stat permanent unul de aproape de celalalt, desi judetul Constanta este si el in scenariul rosu.
De altfel, Înalt Prea Sfintitul Teodosie a fost si anchetat la inceputul pandemiei pentru combaterea zădărnicirii bolilor după ce a impartasit sute de oameni, in ciuda interdictiei impuse de autoritati dar si de Biserica Ortodoxă.
În schimb, Arhiepiscopul Tomisului s-a specializat în procesiuni. În luna iulie acesta a mai condus o astfel de slujba pe străzile din Constanța pentru a alungă seceta.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.