Singura fabrică de bere din Galați se închide după 44 de ani / Ce se va întâmpla cu angajații
Fabrica de bere Martens Galați, fondată în anul 1978, va opri din martie 2023 producția, după 44 de ani de funcționare. Compania, listată pe bursă din 1997, se va ocupa în continuare de distribuție.
Angajații vor rămâne fără locuri de muncă
Martens renunță la producția de bere și anunță că vrea să devină un fel de intermediar pe piața de profil. Cel mai probabil, angajații din departamentul producție vor rămâne fără locuri de muncă.
„Ca urmare a Deciziei C.A. Nr. 2 / 70.O2.2O23, informăm că începând cu luna Martie 2023, societatea va sista activitatea de fabricare a berii, MARTENS S.A. urmând a se axa pe dezvoltarea activităților de vânzare a produselor din bere. Societatea va desființa locurile de muncă din departamentul producție”, a mai transmis Bursa de Valori de București.
Fabrica de bere de tradiție
Fabrica de bere din Galați a fost fondată în anul 1978. Aceasta ajunsese să exporte produse pe mai multe continente. Printre brandurile produse și comercializate se numără MaDonna, Postăvaru, Driver, Hora Unirii, Lup.