Sibiu: Municipiul Mediaș, orașul Avrig și comuna Orlat vor fi carantinate începând de luni, 23 noiembrie
Orașele Mediaș și Avrig și comuna Orlat din județul Sibiu vor fi carantinate începând de luni, 23 noiembrie, de la ora 5.00. Decizia a fost anunțată, sâmbătă, de Prefectura Sibiu, iar măsura se va aplica pentru o perioadă de 14 zile.
Încă trei localități din Sibiu vor intra în carantină
Carantina va fi instituită în condițiile în care, în Mediaș, al doilea municipiu al județului Sibiu, rata incidenței cazurilor de coronavirus a ajuns la 9,23 la mia de locuitori, în orașul Avrig există 7,87 cazuri de COVID-19 la mie, iar în localitatea Orlat, rata este de 15,16 infectări la mia de locuitori.
”Astăzi, 21 noiembrie a.c. a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu. În urma ședinței, cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea 136/2020 s-au aprobat 3 hotărâri care vizează carantina zonală a Municipiului Mediaș, Orașului Avrig și localității Orlat, începând cu data de 23.11.2020 ora 05:00, pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în anunțul reprezzentanților Instituției Prefectului Sibiu, potrivit presei locale.
În perioada de carantină, sibienii din localitățile vizate trebuie să știe că ”circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator”, mai anunță autoritățile din Sibiu.
O altă măsură instituită în contextul carantinei este aceea că în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale vor fi închise. Excepție vor face magazinele în care sunt comercializate produse alimentare, farmaciile, curățătorii și magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie.
De altfel, măsură similară a fost impusă și în cazul celorlalte localități din județul Sibiu care au fost deja plasate în carantină. Este vorba despre municipiul Sibiu, și localitățile Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu.
Municipiul Sibiu a intrat în carantină începând din 16 noiembrie
Municipiul Sibiu și localitățile amintite au intrat în carantină începând din 16 noiembrie pentru două săptămâni. În momentul în care autoritățile au luat decizia carantinării, în municipiul reședință de județ, rata infectărilor cu coronavirus trecuse de 11 la mia de locuitori.
”La incidența de 11 la mie deja nu mai vorbimde focar, vorbim de o transmitere comunitară intensă. Când vorbim de focar, vorbim despre un focar într-un azil de persoane în vârstă sau persoane cu dizabilități. Când ai municipiu care a ajuns la incidența de 11 la mia de locuitori, asta înseamnă că există o transmitere intensă. Aici se poate ajunge prin nerespectarea regulilor, nepurtarea măștii unde trebuie să fie purtată – toate pot duce la această situație”, a declarat atunci șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Potrivit datelor anunțate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul ăntregului județ Sibiu, rata incidenței cazurilor de coronavirus este acum de 8,82 la mia de locuitori, în scădere ușoara față de zilele precedente. Cu toate acestea, incidența cazurilor din Sibiu este cea mai mare dintre toate județele țării.
De la începutul crizei sanitare, în Sibiu au fost confirmate 12.080 de cazuri de COVID-19, dintre care 234 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.