Sfârșit dramatic pentru o fată de 16 ani din Ploiești. A fost găsită fără suflare la propria petrecere de aniversare

Sfârșit dramatic pentru o fată de 16 ani din Ploiești. A fost găsită fără suflare la propria petrecere de aniversare
Sursa foto: Shutterstock

O tânără în vârstă de 16 ani a fost găsită fără suflare la propria petrecere de aniversare. Se pare că tragedia a avut loc chiar în apartamentul adolescentei din Ploiești, acolo unde aceasta organizase totul.

A fost găsită decedată la propria petrecere de aniversare

Invitații, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, ar fi consumat alcool în timpul petrecerii, conform unor surse judiciare.

De asemenea, în jurul orei 1:45, mama fetei a sunat la 112 și a cerut ajutorul echipajelor de urgență.

„Am primit o solicitare pentru o tânără de 15 ani, motivul solicitării fiind o stare de ebrietate, inconștientă. Ajunși la adresă am găsit pacienta în stop cardiorespirator. Am început manevrele de resuscitare totodată chemând în sprijin și un echipaj medical avansat”, a transmis Cătălina Mihăilă, Asistent medical Ambulanța Prahova.

Cu toate că echipele medicale au încercat să o resusciteze, manevrele nu au funcționat, iar medicii au fost nevoiți să o declare decedată.

„Din verificări stabilindu-se că tânăra ar fi organizat o petrecere la locuința acesteia împreună cu mai mulți prieteni cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. La un moment dat minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior prietenii acesteia au constatat că aceasta este inconștientă”, a mai spus Maria Magdalena Rădulescu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar necropsia va arăta cu exactitate cauza morţii. Familia spune că adolescenta nu era cunoscută cu afecțiuni medicale, notează stirileprotv.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP