Scene îngrozitoare în județul Dâmbovița. Un băiat cu handicap psihic a fost umilit, agresat și violat. Agresorul a fost reținut
Scene șocante într-o localitatea din județul Dâmbovița! Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reținut luni, 24 aprilie, după ce ar fi umilit, agresat și violat un băiat cu handicap psihic, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, notează Agerpres.
Tânăr reţinut după ce a agresat sexual un bărbat cu afecţiuni psihice
Se pare că pe lângă tânărul de 22 de ani, alte două persoane care asistau la infracţiune. De asemenea, unul dintre ei a filmat totul și a postat imaginile pe o reţea de socializare.
„La data de 24 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, un bărbat de 22 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de viol.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 14 aprilie a.c., în timp ce se afla pe raza localității Petrești, bănuitul ar fi profitat de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința și ar fi întreținut raporturi sexuale cu acesta.
În cauză, cercetările continuă sub supravegherea probatoriului și stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.