Şase persoane, între care o femeie gravidă şi un copil de un an şi şapte luni, au ajuns la spital, joi, în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Botoşani, potrivit ziaruldeiasi.ro.
„Şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puţin timp, pe raza localităţii Vârfu Câmpului. În eveniment au fost implicate două autoturisme”, a transmis ISU Botoşani.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani şi Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă, dar şi două ambulanţe SAJ Botoşani.
„Aceştia au găsit şase persoane rănite, patru femei, din care una însărcinată, un bărbat şi un băieţel de un an şi şapte luni. Toate victimele erau ieşite din maşini”, a mai specificat ISU Botoşani.
Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani pentru îngrijiri medicale de specialitate.