Un bărbat de 44 de ani din județul Galați a fost salvat de pompierii SMURD după ce a fost găsit dormind pe șinele de tren în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc în zona Gării Bărboși, unde echipajele au întâmpinat rezistență din partea bărbatului care nu dorea să părăsească locul periculos.
Echipajele ISU Galați au intervenit după ce au primit un apel de urgență care semnala prezența unui bărbat pe calea ferată. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a refuzat inițial să fie ajutat, dorind să doarmă pe șinele de tren, potrivit Ziare.com.
„O misiune mai puțin obișnuită a echipajului de pompieri de pe ambulanță SMURD. Apelul unei persoane care trecea prin zonă, a sesizat faptul ca un bărbat, care pare să fi consumat băuturi alcoolice, este căzut pe calea ferată a podului din zona Gării Bărboși”, a transmis ISU Galați, citat de Adevărul.
„Din fericire, colegii noștri l-au convins la timp să urce în ambulanță, pentru că la scurt timp a trecut și trenul dinspre Galați. Momentan, bărbatul este în afara oricărui pericol, sub supraveghere medicală, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați”, au mai spus reprezentanții ISU Galați.
Acesta nu este primul incident de acest gen în județul Galați. În 2022, un bărbat din localitatea Munteni a fost găsit dormind pe șinele de tren și a scăpat nevătămat după ce un tren regio a trecut pe deasupra lui, lăsându-l doar cu câteva zgârieturi.