Restricții extinse pentru municipiul Suceava. Alte patru localități din județ, în scenariul roșu
Restricțiile impuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru municipiul Suceava în urmă cu două săpătămâni vor fi menținute pentru alte două săptămâni, până pe 30 noiembrie, în contextul în care rata infectărilor cu coronavirus a crescut, ajungând la 3,79 la mia de locuitori.
De asemenea, în scenariul roșu vor mai intra comunele Dornești și Ipotești (începând de marți 17 noiembrie), apoi municipiul Fălticeni și comuna Fântâna Mare (începând de miercuri, 18 noiembrie).
Alte patru localități din județul Suceava intră în scenariul roșu
Pentru localitățile menționate, se vor aplica următoarele măsuri:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 2 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Primarul Ion Lungu: Municipiul Suceava, din nou în carantină la începutul lunii decembrie
Autoritățile sucevene iau în calcul o nouă carantină, în contextul creșterii infectărilor cu noul coronavirus. Amintim, carantina a fost introdusă pentru prima dată în Suceava pe 30 martie când a devenit cel mai mare focar de coronavirus din România.
Primarul Ion Lungu a precizat că municipiul Suceava ar putea intra din nou în carantină, la începutul lunii decembrie.
„Dragi suceveni, de la sfârşitul săptămânii trecute am intrat în scenariul roşu. Creşte numărul de cazuri progresiv în fiecare zi. Ieri am ajuns la 3,31 de cazuri active la mia de locuitori. Dacă continuăm aşa, avem toate şansele să ajungem la începutul lunii decembrie la şase cazuri active la mia de locuitori, când se poate pune problema de intrare în carantină, conform precizărilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Pierdem oameni dragi în oraşul nostru aproape în fiecare zi. Nişte oameni iresponsabili ne trimit la Constituţie că nu respectăm drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aici discutăm de viaţă şi de moarte. Vă implor, dragi suceveni, să respectăm regulile, să ajutăm indirect cadrele medicale din spital, care sunt epuizate în urma bătăliei pe care o duc cu acest virus nemilos de peste jumătate de an”, este mesajul transmis sucevenilor de către primarul Ion Lungu, la debutul lunii noiembrie.