Răpire ca în filme la Caraș Severin: O tânără de 19 ani a fost luată cu forța în plină stradă de fostul iubit
Polițiștii din vestul țării au intrat în alertă, în timpul zilei de luni, după ce au fost anunțați că o tânără a fost răpită, potrivit Opiniatimișoarei.ro.
Răpită ziua în amiaza mare, de pe stradă, chiar de fostul iubit
Totul s-a întâmplat luni după-amiază la Reșița, pe Calea Caransebeșului, acolo unde, o mașină condusă de o femeie a oprit în stradă. Din autoturism a ieșit un bărbat, care a forțat-o pe o tânără de 19 ani să intre în mașină. Femeia de la volan a demarat rapid, după care i-a luat tinerei telefonul mobil, astfel încât aceasta să nu poată cere ajutor, relatează sursa citată.
Cu toate acestea, tânăra a reușit să sune la 112 și să indice locul unde se află. Oamenii legii au reușit să o găsească în localitatea Apadia, unde ar fi fost dusă de bărbat împotriva voinței sale.
Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Totodată, miercuri, femeia de 31 de ani a fost plasată sub controlul judiciar pentru 60 de zile.