În această dimineață angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani au protestat în faţa instituţiei, în semn de nemulţumire nu doar față de statutul inspectorului de muncă, ci și de nivelul scăzut al salarizării.
Activitatea a fost întreruptă, iar angajații au afișat mesaje precum: „Salarizare echitabilă”, „Corelarea justă a salariilor în cadrul aceeaşi familii ocupaţionale”, „Remunerare corectă” sau „Eliminarea inechităţilor salariale”.
„Noi avem nevoie de un statut profesional al inspectorului de muncă, care ar trebui actualizat cu cerinţele noi ale societăţii. Este nevoie de susţinerea inspectorilor de muncă, care aplică amenzi foarte mari, dar care, de multe ori, sunt acţionaţi în instanţă şi în nume propriu, deşi au acţionat în interes de serviciu, în interesul legii.
Mai cerem o salarizare în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii pentru că şi noi avem un rol important în reducerea evaziunii fiscale”, a susținut inspectorul Leo Kohut, care s-a aflat printre protestatari, notează Agerpres.
Proteste au avut loc şi la Casa Judeţeană de Pensii, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţii din subordinea Ministerului Muncii.