Șapte cetățeni ucraineni au fost prinși în timp ce încercau să traverseze râul Prut, folosind o barcă și două saltele gonflabile, într-un îndrăzneț plan de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Ucrainenii au fost prinși de polițiștii de frontieră în localitatea Sălăgeni din județul Iași.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră Iași, în dimineața zilei de 4 aprilie, polițiștii de frontieră au identificat grupul de ucraineni care traversa râul Prut cu o barcă și două saltele gonflabile, conectate prin intermediul unei funii.
„În data de 4 aprilie, în jurul orei 06:50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni – ITPF Iaşi, acţionând în baza unor informaţii deţinute, au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia au identificat şi reţinut şapte cetăţeni străini, care au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci, a două saltele gonflabile şi a unei funii legate pe cele două maluri ale apei”, potrivit Digi24.
Cei șapte cetățeni, cu vârste cuprinse între 20 și 33 de ani, au fost imediat reținuți, iar investigațiile continuă pentru a stabili scopul și întreaga arie infracțională a acestei încercări de trecere ilegală a frontierei.