Primarul Alexandru Livescu, din Măguri Răcătău, județul Cluj, a produs un accident, în noaptea de 3 spre 4 februarie, fiind sub influența alcoolului.
Primarul a fost testat de polițiști abia după trei ore de la producerea accidentului, acum fiind cercetați de superiori. Motivul pentru care l-au testat așa târziu a fost că ar fi avut la ei un etilotest defect, informează știrileprotv.
Din această cauză, edilul a fost dus la sediul postului de poliție din localitate, dar etilotestul nu voia să funcționeze. Drept pentru care, a fost dus la cel mai apropiat sediul de poliție care avea un etilotest care să funcționeze.
Așadar, în condițiile în care accidentul s-a produs la ora 02.50, primarul a fost testat abia la 05.22 și mai avea 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce a comis accidentul, primarul a fugit de la locul faptei și a fost filmat de cel pe care l-a lovit.
„A fugit de la locul accidentului. Apoi a luat un medicament și a început să mănânce zăpadă ca să își revină”, a spus victima accidentului.
Pentru că primarul era sub influența alcoolului, firma de asigurări nu va deconta reparațiile, iar șoferul nevinovat fie va plăti daunele fără să mai aibă legătură cu edilul, fie le plătește și apoi îl dă în judecată pentru a-și recupera bani.